miercuri, 18 august 2010

Scuți belgieni la Umbrărești

Dacă cineva ne-ar fi spus la începutul anului că în comuna noastră vom avea musafiri..."internaționali", am fi zis cu siguranță că visează.
Dar n-a fost vis.....
In perioada 1 - 16 August 2010, în cadrul proiectului "Tineri în România" Comuna Umbrărești a fost desemnată pentru a găzdui un număr de 24 de tineri scuți (cercetași) belgieni.
In această perioadă s-au desfășurat o serie de activități specifice unor astfel de proiecte:
-  S-au organizat excursii în împrejurimile Comunei Umbrărești;
- S-a vizitat Municipiul Tecuci unde au avut loc întâlniri cu grupul de scuți tecuceni la "Insula cercetașului", un spațiu binecunoscut de comunitatea cercetașilor;
-  S-a vizitat Comuna Fundeni, unde punctul de atracție l-a constituit Biserica "Inălțarea Domnului" un loc cu o peisagistică unică;
- S-au organizat excursii în țară pe următorul itinerariu: Slănic Moldova - Mănăstirea Măgura - Baraj Bicaz - Cheile Bicazului - Lacul Roșu - Vatra Dornei.
Cum s-a terminat? S-au legat prietenii și cum era normal, s-au schimbat adrese și numere de telefon!

Un comentariu:

  1. Minunat!!!
    Nu credeam ca asa ceva este posibil intr-un mediu rural...!
    Jos palaria!!!


    Catalina S.

    RăspundețiȘtergere