sâmbătă, 26 iunie 2010

26 Iunie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Consumului şi a Traficului Ilicit de Droguri

     Începând din 1987, în fiecare an, pe 26 iunie este celebrată Ziua Mondială de Luptă Împotriva Consumului şi a Traficului Ilicit de Droguri, iniţiată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Această zi aminteşte de scopul agreat de către toate statele membre ale Naţiunilor Unite de a crea o societate internaţională lipsită de droguri.
    În România, Agenţia Naţională Antidrog a fost înfiinţată prin Hotărârea nr. 1.489 din 18 decembrie 2002, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. România s-a transformat, din 1990, dintr-o ţară de tranzit în una de consumatori de stupefiante, "mirajul morţii" răspândindu-se rapid mai ales în rândul tinerilor.
    În cei peste şapte ani de activitate, în aplicarea prevederilor Strategiilor Naţionale Antidrog 2003 - 2004 şi 2005 - 2012 şi ale Planurilor de acţiune aprobate de către Guvernul României, în domeniul prevenirii şi al luptei împotriva consumului şi traficului de droguri, Agenţia Naţională Antidrog (A.N.A.) a înregistrat progrese importante.
   A.N.A. a încheiat numeroase parteneriate cu organizaţii neguvernamentale în scopul implementării în comun a unor proiecte de prevenire primară a consumului de droguri în unităţile de învăţământ şi înfiinţarea unor servicii integrate de asistenţă destinate consumatorilor şi consumatorilor dependenţi de droguri - centre de consiliere antidrog, servicii rezidenţiale de tip comunitate terapeutică postcură, dintre care amintim:
  • din Bucureşti,
    • Asociaţia pentru Siguranţă Comunitară şi Antidrog – România,
    • SALVAŢI COPIII , 
    • Asociaţia ADOLESCENTUL,
    • Asociaţia MESAGERII SĂNĂTĂŢII,
    • FICE (Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative din România),
    • ASOCIAŢIA ROMANA ANTIDROG,
    • ALIAT (Alianţa de Luptă Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniei) Centrul ,,Risc minim" - Spitalul Alexandru Obregia,
    • OPEN DOORS Institutul de boli Infecţioase ,,Prof. Dr. M. Balş";
  • din Constanţa,
    • Asociaţia STAY ALIVE;
  • din Timişoara,
    • Asociaţia TIMISIENSIS XXI;
  • din Sibiu,
    • Asociaţia CRUCEA ALBASTRĂ.                         

România – pe locul 10 din 28 ţări ca număr de decese în rândul dependenţilor

     Potrivit unui studiu realizat de către Observatorul European pentru droguri şi Toxicomanie, privind situaţia drogurilor în Europa, ţara noastră înregistrează unele dintre cele mai scăzute prevalenţe la consumul unor importante categorii de droguri. 
     Acelaşi studiu scoate la iveală faptul că România se află pe locul zece dintr-o listă de 28 de ţări în ceea ce priveşte numărul de decese survenite ca urmare a consumului de droguri, cele mai multe decese fiind înregistrate în Estonia – 73 de cazuri, Luxemburg – 60, Norvegia – 52, Regatul Unit – 47 şi Austria – 35.
     La capătul opus, cu cele mai puţine cazuri, se află ţări precum: Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Republica Ceha, Franţa, Polonia, Ţările de jos şi Italia

marți, 1 iunie 2010

1 Iunie, Ziua copilului



            Biblioteca Comunală Umbrăreşti a organizat marţi, 1 iunie, împreună cu elevii clasei a I-a de la Şcoala Generală nr. 1 Umbrăreşti, învăţător d-na Dascălu Toderiţa, un concurs de muzică şi poezie cu titlul:,, E ziua ta, copile!". După ce au cântat şi au recitat poezii dedicate lor, copiii au fost premiaţi şi răsfăţaţi cu dulciuri.
La sfârşitul manifestării, cei mici ne-au arătat că ştiu chiar să şi danseze, spre deliciul şi încântarea tuturor celor prezenţi.